201509.28
0
0

Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 553/2015 arestarea preventivă nu mai poate fi dispusă pentru infracţiunea de trafic de stupefiante în situaţia în care legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 5 ani.

În M. Of. nr. 707 din 21 septembrie 2015, s-a publicat Deciziei Curţii Constituţionale nr. 553/2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală

Potrivit art. 223 alin. (2) Cod procedură penală ce reglementează Condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că sintagma “trafic de stupefiante” din cuprinsul textului criticat este neclară şi imprevizibilă, nefiind definită în niciun act normativ în vigoare. Se arată că, pentru acest motiv, prevederile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală ar putea primi interpretări diferite de scopul avut în vedere de legiuitor cu prilejul elaborării Codului de procedură penală.

Curtea observă, astfel, că, dintre toate infracţiunile enumerate la art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală şi care pot constitui temei al luării măsurii arestării preventive, infracţiunea de trafic de stupefiante nu este definită de legea penală. Cu alte cuvinte, în legislaţia penală românească nu există infracţiunea de trafic de stupefiante, reglementată ca atare.

Având ca premisă această constatare, Curtea reţine că Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.095 din 5 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte, la art. 2 lit. d), substanţele stupefiante ca fiind substanţele înscrise în anexele la Convenţia unică din 1961 a Naţiunilor Unite asupra substanţelor stupefiante, modificată prin Protocolul din 1972, iar anexa la legea anterior arătată conţine, la pct. I (1), o enumerare exhaustivă a stupefiantelor.

 La rândul său, Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte, la art. 1 lit. b), drogurile ca fiind plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III din aceeaşi lege, şi prevede la lit. c) şi lit. d) ale aceluiaşi art. 1, că droguri de mare risc sunt cele înscrise în tabelele nr. I şi II, iar drogurile de risc sunt cele înscrise în tabelul nr. III.

 Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale mai sus analizate, Curtea reţine că prin traficul de droguri se înţelege oricare dintre faptele incriminate la art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, mai puţin faptele de consum de astfel de substanţe, pedepsite penal prin aceleaşi articole.

Or, cum drogurile sunt definite, la art. 1 lit. b) din Legea nr. 143/2000, ca fiind plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, prevăzute în tabelele nr. I-III, iar substanţele stupefiante sunt cele prevăzute la pct. I (1) din anexa la Legea nr. 339/2005, Curtea constată că traficul de stupefiante ar putea consta în aceleaşi fapte, având ca obiect substanţele din anexa anterior referită.

În legislaţia românească se regăseşte şi Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 26 februarie 2014.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea conchide că infracţiunea de trafic de stupefiante, care face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, nu se regăseşte definită în cuprinsul Codului penal sau al unei legi speciale. Aşa cum a fost arătat mai sus, sensul noţiunii de “trafic de stupefiante”, folosită de legiuitor în textul criticat, ar putea fi dedus doar prin interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale analizate, respectiv art. 2 lit. d) din Legea nr. 339/2005 şi pct. I (1) din anexa la legea anterior arătată, precum şi art. 1 lit. b) şi art. 2-10 din Legea nr. 143/2000.

Or, lipsa unei definiţii clare a infracţiunii de “trafic de stupefiante” este de natură a genera interpretări diferite de către instanţele de judecată, cu ocazia aplicării dispoziţiilor art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, în contextul dispunerii măsurii arestării preventive.

În concluzie, Curtea reţine că lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a normei criticate este de natură a încălca dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, având în vedere că persoana supusă măsurii arestării preventive nu poate beneficia de un proces corect şi echitabil, de vreme ce norma în cauză poate fi interpretată de către instanţele de judecată cu o marjă largă de apreciere a sferei infracţiunilor pentru care poate fi dispusă această măsură. Or, aprecierile pur subiective trebuie excluse din cadrul ipotezei normative analizate.

Pentru aceste considerente a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată în dosarul nr. 2947/84/2014 al Tribunalului Sălaj şi s-a constatat că sintagma “trafic de stupefiante” din cuprinsul dispoziţiilor art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală este neconstituţională.

Aşadar, arestarea preventivă nu mai poate fi dispusă pentru infracţiunea de „trafic de stupefiante”, în situaţia în care legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 5 ani potrivit art. 223 alin. 2 teza I ci doar potrivit art. 223 alin 2 teza II, în cazul în care „legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică” .